Reper viu

In fiecare dimineata ma scol, beau cafeaua, ma-mbrac si plec la serviciu. Si, odata cu mine, tot cartierul.

De prin vecini, aceasi oameni, zi de zi, isi dau coate prin autobuze si metrouri, preocupati si absenti, in graba sictirita catre scarbiciul personal.

In timp, fetze, haine si obiceiuri ajung sa mi se intipareasca osmotic pe scoarta cerebrala, dandu-mi iluzia familiar cotidiana a peisajului urban. Situatia se repeta cu atata rigurozitate incat am ajuns sa stiu daca sunt in intarziere in functie de persoanele pe care le vad in jurul meu.

In mod natural, majoritatea acestor repere sunt femei. Tinere sau batrane, frumoase sau urate, imi mobileaza peisajul fizic si mental in drum spre serviciu. Iar eu, cu mp3-ul infipt in creieri, din plictis, la adapostul fesului meu stil "Axinte, colectia toamna-iarna 2006", le studiez, barfesc si carcotesc: "IOTE-O SI PA AIA, CE FREZA SI-O TRAS!!!" sau " MDEAH!!! TOCURI CUI SI POLEI = UN MIX BUN!!!".

Unele repere, insa, imi sfideaza spiritul sarcastic. Exemplu: o bruneta mignona, cu un aer usor asiatic si poponeata mica si obraznica, de obicei bine infipta intr-o pereche de blugi mulati.

O vedeam de fiecare data cand, intarziat la serviciu, ieseam de la metrou la Stefan cel Mare. Deh, echivalentul feminin al lu' "The Axe Effect"... imi tot sarea in oichi. Ma rog, nu ma intelegeti gresit, nu voiam s-o agat sau s-o cunosc sau sa o ... am. Pur si simplu, imi placea s-o vaz si vederea ei imi imbunatatea dispozitia.

Pana azi dimineata, cand s-o-ntalnit cu o prietena (grasa si urata), si s-au pus pe discutat in metrou despre moda si alte maruntisuri femeiesti. Nimic deosebit, nimic absurd sau aberant, dar ascultand involuntar discutia, s-a spart iluzia de familiar... si-am pierdut reperul.

Acum imi pare rau... desi, tot raul spre bine... probabil ca de maine o sa ma prezint la timp la serviciu.